RECENT EVENTS
18 Octombrie 2009
INTRUNIREA ANUALA A FUNDATIEI
Cititi aici articolul aparut in ziarul New York Magazin din 28 Octombrie 2009
![]() |
![]() |
![]() |
29 Martie 2009
UNIREA BASARABIEI SI BUCOVINEI SARBATORITE LA NEW YORK DE FUNDATIA IULIU MANIU
Aniversarea Unirii Basarabiei si Bucovinei cu patria-mama Romania, a avut loc Duminica 29 Martie in saloanele 3 West Club din New York, prin prezenta unui public numeros si select. Dupa rostirea traditionalei rugaciuni de catre parintele Gr. Cat. Eugen Sava, care a mentionat cu acest prilej plecarea dintre noi a poetului si luptatorului basarabean Grigore Vieru, ca si a trei prieteni ai Fundatiei : Vasile Lucaciu, vlastar al unei distinse familii de patrioti ardeleni ; Virgil Necula, fost detinut politic si prof. Michael Radu dela Foreign Policy Institute din Philadelphia, asistenta a pastrat un minut de reculegere in memoria celor disparuti. Dl. Justin Liuba, Presedintele Fundatiei a salutat asistenta, printre care am notat pe Principesa Marina Sturdza din Londra; Consul General Adjunct Andreea Berechet din New York, dna Wendy Vilas Graham, Presedintele Fundatiei Sf. Andrei din Washington; dnele Ioana Alimanestianu si Marylyn Minden din New York; dna Lory Wallfisch din Massachusetts, Presedintele organizatiei The George Enescu Society of USA, ca si cele doua conferentiare Profesor Elizabeth Anderson de la American University din Washington si Eleonora Cercavschi, Director al Liceului Stefan cel Mare si Sfant din Grigoropol, Transnistria. Dl. Liuba a multumit apoi d-lui Flaviu Ritiu pentru eforturile sale depuse in legatura cu venirea dnei Cercavschi in SUA.
Avand in vedere decesul recent al poetului Grigore Vieru, dl. Liuba a trecut microfonul dlui Florin Carlan, fin al poetului, care a evocat momente din viata marelui disparut. In legatura cu afirmatia d-lui Carlan ca poetul Vieru ar fi militat pentru existenta a doua state romanesti, cuvinte care au generat un protest din partea scriitorului Virgil Ciuca, conferentiarul a subliniat ca Vieru considera idea celor doua state romanesti numai ca o faza intermediara, inainte de unirea cu Romania, iar nicidecum ca o solutie finala. Dl. Ciuca a anuntat la randul sau infiintarea unui Comitet de Initiativa, pentru strangerea de fonduri in vederea ridicarii unui monument in memoria poetului.
Dl. Liuba a rezumat apoi circumstantele istorice care au dus la unirea celor doua provincii cu Regatul Romaniei in 1918, unire savarsita in mod democratic, in baza principiului Wilsonian care indritueste popoarele de a-si alege singure soarta.
IMPRESIILE PROFESOAREI AMERICANE
Prima dintre cele doua conferentiare, prof. Elizabeth Anderson dela American University din Washington, DC vorbind in limba romana pe care si-a insusit-o in timpul sederii ei in Romania si Republica Moldova ca membra a Corpului Pacii si ca cercetatoare stiintifica, a abordat subiectul "Educatie si Democratie in Moldova". In conferinta rostita cu un usor accent american, tanara savanta a notat ca a interviewat circa 80 de persoane si a petrecut circa 150 de ore asistand la prelegeri, pentru a intelege din proprie expeerienta metodele si sistemul educativ din Republica Moldova. Intre altele prof. Anderson a spus: "Am observat ca scolile din Republica Moldova nu sunt pe picior de egalitate. La Chisinau, de pilda, scolile sunt mai frumoase si mai moderne, iar profesorii au mai putine ore de predat. Dar in zona de sud, profesorii au mai multe ore de lucru, iar scolile nu poseda instalatii de internet...In general problema salariilor este mare. Profesorii tineri primesc circa 100 de euro pe luna, ceea ce este prea putin pentru viata din Moldova. Am observat ca plata pentru lumina este de 25 de euro pe luna, iar un palton de iarna costa 200 de euro. Este clar ca 100 de euro sunt insuficienti." ... "Elevii nu sunt obisnuiti sa dezbata un subiect, sa intrebe, sa conteste, sau sa interactioneze cu profesorul. Or, aceste actiuni sunt esentiale intr'o democratie. Gandirea critica este cea mai importanta si poate fi formata in scoala. Dar, dupa cum am observat vara trecuta, aceste lucruri nu sunt aplicate in clasa si in practica. Eu consider ca acest lucru se datoreaza faptului ca profesorii nu practica gandirea critica in viata de zi cu zi. Aceasta este prima problema."
CORUPTIA DIN SCOLI SI UNIVERSITATI
… "A doua problema este coruptia din scoli si unversitati. Pentru a pleda pentru democratie, profesorii trebuie sa reprezinte un model de comportament, valori, conduita civica, morala. Daca unii profesori accepta bani in schimbul notelor, atunci CUM pot ei reprezenta acest model?...Plata pentru note incurajeaza lipsa de transparenta si nu duce la un sistem bazat pe meritocratie, element vital intr'o democratie...A treia problema este ca aproximativ o suta de mii de copii au un parinte care lucreaza in strainatate. Acesti copii ramasi acasa fara parinti, urmeaza modelul parintilor si aleg sa plece si ei din tara in final. Acesti copii fara parinti cresc pe strazi, in discoteci si baruri...Ultimul aspect este lipsa de manuale scolare si de educatie civica. O profesoara din sud, Nina mi-a spus:.. "Sistemul nostru nu este educational, ci instructional. Copilul nu obtine o educatie, ci aculmuleaza informatii. Dirigintele de clasa si profesorul nu sunt platiti pentru a da o educatie, ci pentru a preda o materie. Noi am lasat educatia pe seama familiei, care cateodata nu exista."
Profesoara americana si-a incheiat conferinta afirmand: "Este necesar ca guvernul sa sustina complet profesorii prin cursuri de specialitate si salarii mai mari, pentru a descuraja coruptia in viitor. In alta ordine de idei, guvernul trebuie sa imbunatateasca situatia economica, pentru ca tineretul sa se implice si sa faca parte integranta din sistem. Sunt optimista si pot spune ca oamenii pe care i-am intalnit in Republica Moldova sunt destepti si harnici, au suflet bun si vor reusi, poate, cu un guvern nou..."
CE SE INTAMPLA IN TRANSNISTRIA?
Cea de a doua conferentiara Eleonora Cercavschi, venita special din Transnistria, in pofida arestarii fiului ei (dar si al eliberarii sale ulterioare) tocmai inaintea plecarii, vorbind cu un fermecator accent moldovenesc a remarcat:.." Doua treimi din teritoriul Republicii Moldova se afla in dreapta Nistrului, iar o parte din spatiul ei se afla in stanga Nistrului. Aceasta zona geografica din stanga Nistrului este numita Tansnistria, adica dincolo de Nistru. Spatiul transnistrian a fost ocupat de Rusia Tarista inca din 1792, iar teritoriul dintre Prut si Nistru, numit Basarabia a fost rapit de catre rusi din teritoriul Romaniei in 1812."
Referindu-se la situatia actuala din Transnistria, teritoriu considerat de rusi drept un cap de pod spre Balcani, dna Cercavschi a notat: "De cum au pus stapanire pe acel teritoriu rusii au cautat pe toate caile sa rusifice populatia bastinasa, care constituie circa 40 la suta din totalul demografic. Populatia este numita "moldoveneasca", dupa apartenenta geografica si in baza politicii de deznationalizare a Rusiei. In acest temei si limba vorbita de bastinasi a fost numita "limba moldoveneasca", chiar daca denumirea ei adevarata si stiintifica este limba romana. La ora actuala in Transnistria educatia copiilor se face in limba « moldoveneasca, » care nu este altceva decat o limba romana intens rusificata si care este studiata si scrisa in alfabet rusesc..."In scolile subordonate regimului separatist din Transnistria educatia este dictata de politica Rusiei, care nu intotdeauna promoveaza valorile democratice. De multe ori discursul educational este unul violent intreptat impotriva valorilor democratice si care sugereaza suprematia etniei rusesti asupra etniilor conlocuitoare."
SE TRAGE CU PUSCA IN ALFABETUL LATIN!
… "In 1992 in Scoala Nationala din orasul Grigoropol reprezentantii organelor de stat au batjocorit alfabetul latin, impuscand cu arme de foc militare fiecare litera a alfabetului latin in prezenta elevilor si a invatatoarei. Iar in Scoala Nationala din orasul Tighina, in acelas an, au fost nimicite prin ardere manualele editate in grafie latina…Studiile in scoli in baza unei limbi inexistente, adica "moldoveneasca" nu sunt altceva decat un genocid cultural, care ii lipseste pe copii bastinasi de identitatea lor culturala.. Inceputa cu 200 de ani in urma de Rusia Tarista, deznationalizarea populatiei bastinase din Transnistria continua, incalcandu-se grav drepturile fundamentale ale omului. Populatia de origina romana de acolo desigur nu a putut sa accepte o atare constrangere si noi pedagogii, sustinuti de parintii copiilor de varsta scolara si de mai multi localnici, am cautat sa gasim o iesire din situatie. Am considerat ca este de datoria noastra ca pedagogi si parinti sa luptam pentru Democratie, predand in limba materna, adica cea romana...In toata lumea civilizata se stie ca dreptul la studii in limba materna este un drept fundamentdal al omului...Acest regim despotic separatist, care se mentine pe baza de alegeri falsificate, dezinformare si minciuna, sustinut de fortele sovine ale Rusiei a adus in Transnistria nu numai incalcarea drepturilor cetatenesti si constitutionale, ci si exodul populatiei, adica plecarea peste hotare… Procesul de deznationalizare se realizeaza prin massmedia, televiziune, radio, scoala, Biserica, intr'un cuvant pe toate caile posibile."
Dupa ce a prezentat istoricul liceului pe care il conduce si dificultatile intampinate de elevi si de cadrele didactice din cauza atitudinei anti-romanesti a autoritatilor comuniste, conferentiara a anuntat infiintarea asociatiei LUMINA de catre pedagogii trasnsnistrieni, al carei scop principal este asigurarea drepturilor copiilor, parintilor si pedagogilor de etnie romana din Transnistria .
Relatarile conferentiarei vibrand de patriotism romanesc au fost receptionate cu vadita emotie de cei prezenti, care au ramas indignati de hartuielile autoritatilor comuniste, dar in acelasi timp increzatori in supravietuirea elementului autohton, atat timp cat vor mai exista patrioti si luptatori de talia Eleonorei Cercavschi.
La incheierea festivitatii cele doua conferentiare au fost asaltate cu declaratii de apreciere, solidaritate, multumire si admiratie.
Reporter
November 2008. Annual Meeting. Guest Speaker: Prof. Katherine Verdery
March 30, 2008. Guest Speaker: Ms Sochirca
October 2007. Annual Meeting. Guest Speaker: Prof. Dr. Michael Radu